Introducere
Consumul de tutun reprezintă cea mai importantă cauză de deces ce poate fi evitată. Se estimează că în anul 2020 va fi şi cea mai frecventă cauză de boală. Însă problemele create nu sunt numai medicale ci şi de ordin economic, social, mediu înconjurător şi chiar politic.
Se pot spune multe despre tabagism, fiecare având opinii proprii, dar există câteva elemente care ne obligă să ne angajăm şi în calitate de medici în lupta antitutun:
- Consumul de tutun este o boală
- Consumul de tutun este întotdeauna periculos, neexistând "exces periculos" sau "consum fără pericol"
- La majoritatea consumatorilor produce dependenţă
- Consumul de tutun afectează nu numai pe cel care consumă ci şi pe cei din jurul acestuia. Şi din acest motiv, fumatul NU intră în categoria "drepturilor omului" şi nici a "libertăţilor personale"
- În ţările în curs de dezvoltare se practică o politică de promovare a consumului de tutun care capacitează experienţa obţinută anterior în ţările dezvoltate. Practic, datorită caracterului multinaţional al companiilor producătoare de tutun, nu putem vorbi de un specific naţional de promovare ci doar de căi preformate.
Definiţii
"consum de tutun" – este de preferat a se folosi atunci când ne referim la toate formele în care este utilizat tutunul (fumat, mestecat, prizat, supt).
"tabagism" – este varianta franceză a "consumului de tutun". Se foloseşte predominant pentru a accentua caracterul de maladie.
"fumat" – este o formă particulară a consumului de tutun
Fumător este persoana care în momentul studiului consumă tutun în forma inhalatorie, oricare ar fi aceasta (ţigarete, trabuc, pipă, narghilea, etc):
- Fumător zilnic – este persoana care fumează cel puţin o dată pe zi. Intră în această categorie şi cei care nu fumează în zilele de sărbătoare religioasă
- Fumător ocazional - este persoana care nu fumează în fiecare zi. Există "reducers" (cei care au fumat zilnic dar actual sunt în proces de reducere), cei cu continuare ocazională (cei care nu au fumat niciodată zilnic dar au fumat mai mult de 100 de ţigări în viaţa lor) şi cei "în experimentări" (cei care nu au fumat niciodată zilnic dar au fumat mai puţin de 100 de ţigări în viaţa lor).
Nefumători sunt persoanele care nu fumează în momentul studiului, şi pot fi:
- Niciodată fumători – cei care nu au fumat deloc sau au fumat mai puţin de 100 de ţigări în viaţa lor dar în momentul studiului nu fumează deloc;
- Ex-fumători – cei care au fost fumători zilnici dar în momentul studiului nu mai fumează deloc;
- Ex-fumători ocazionali - cei care au fumat ocazional dar au fumat mai mult de 100 de ţigări în viaţa lor şi în momentul studiului nu mai fumează deloc;
Fumători vreodată sunt cei care vreodată au fumat dar cel puţin 100 de ţigări.
Fumători zilnic vreodată cei care au fost fumători zilnici sau "reducers".
Multitudinea acestor definiţii poate determina confuzii, mai ales când se doreşte realizarea unei cercetări, însă demonstrează complexitatea comportamentului consumatorului de tutun.
În practica zilnică, un medic se poate limita la folosirea doar a termenilor de fumător zilnic, fumător ocazional, ex-fumător şi nefumător.
Evaluarea cantitativă a consumului de tutun se face prin intermediul pachetului-an (PA):
1 PA = (nr. de ţigări fumate per zi/ 20) x (nr de ani de fumat)
Exemple:
persoană care fumează zilnic un pachet de 20 de ţigări de 24 de ani a consumat 24 pachete-an (24 PA) = (20/ 20) x 24 = 24
o persoană care fumează zilnic două pachete de 20 de ţigări de 12 de ani a consumat 24 pachete-an (24 PA) = (40/ 20) x 12 = 24
o persoană care a fumat o jumătate de pachet de 20 de ţigări "toată viaţa" – timp de 48 de ani, a consumat tot 24 pachete-an (24 PA) = (10/ 20) x 48 = 24
Deoarece în inducerea dependenţei de fumat sunt implicaţi şi alţi factori şi compuşi decât nicotina, când se vorbeşte de:
Sevraj nicotinic/ dependenţă nicotinică se referă la sindromul de sevraj, respectiv la dependenţa de nicotină.
Sevraj tabagic/ dependenţă tabagică se referă la sindromul de sevraj, respectiv la dependenţa de consumul de tutun.
Consumul de tutun este considerat o boală ("dependenţa de nicotină") atât de OMS (ICD 10: cod F17) cât şi de Asociaţia Psihiatrilor Americani.
În România: tabagismul cronic este clasificat ca boală, având asociat în sistemul DRG codul
Istoric
Tutunul a fost considerat iniţial un dar din partea zeilor, un produs miraculos pentru vindecarea tuturor bolilor, o consolare pentru soldaţi sau marinari. În ziua de azi el este produsul care determină cele mai multe boli cunoscute la om.
Cuvântul „tutun” provine de la insula Tobago din arhipelagul Antilelor Mici unde această plantă era cultivată şi indigenii numeau această plantă „petun”.
În antichitate, grecii şi romanii fumau pipe. Aztecii, mayaşii şi indienii nativi americani foloseau tutunul cu precădere în timpul ceremoniilor religioase, iar în Egipt s-au găsit resturi de foi de tutun în compoziţia amestecului de plante destinat conservării mumiei lui Ramses al II-lea. Această descoperire a suscitat multe discuţii, fiind susţinută şi de expediţia Ra II a exploratorului şi arheologului norvegian Thor Heyerdahl.
La 28 noiembrie 1492, Christophor Columb, navigator italian, găseşte la locuitorii din insula Cuba obiceiul de a inhala un fum produs de arderea unor foi necunoscute, printre care şi foi de tutun. În expediţia din anul 1499, Amerigo Vespucci, navigator italian, descoperă în Venezuela, că indienii mestecă tutun şi lapte de var, iar în anul 1500, Pedro Cabral Álvares, navigator portughez, găseşte tutun în Brazilia.
În anul 1518 medicul regelui Philippe al II-lea, Fernando Hernandez de Toledo, cultivă primele plante de tutun în Portugalia, iar în anul 1560, Jean Nicot de Villemain, ambasadorul Franţei la Lisabona, trimite reginei Catherine de Médicis foi de tutun răzuite pentru vindecarea migrenelor. La început, în Europa, tutunul s-a folosit ca plantă ornamentală şi ca un panaceu: remediu pentru migrene, pudră pentru distrugerea păduchilor, în clismă pentru tratamentul constipaţiei, ca terapie a astmului şi anginei pectorale, în momente de asfixie şi pentru efectele psihoactive stimulante, calmante şi euforizante ale nicotinei, care au condus la utilizarea tutunului de către bărbaţi.
În anul 1570, după modelul celor descoperite pe Noul Continent, se fabrică în Anglia primele pipe europene pentru ca abia în 1584, în Franţa, sub domnia lui Louis al XIII-lea, pipa detronează obiceiul prizării tutunului. Se confecţionau pipe din : argilă, spumă de mare, porţelan, rădăcină de iarbă neagră.
În anul 1595 a fost publicată prima carte în limba engleză despre tutun intitulată “Tobacco”.
În secolul al XVI-lea tutunul se răspândeşte în toată Europa, în principal în zonele portuare şi se consuma moderat, în „fumoare”, case oficial recunoscute, unde se fuma, se juca cărţi, se bea şi se întâlneau femei frivole. Aceasta este în contradicţie cu ce spune Sganarelle în Don Juan de Molière : „le tabac est la passion des honnêtes gens”.
Tutunul a fost din ce în ce mai căutat încât a devenit monedă de schimb pentru plata amenzilor, căsătoriilor, înmormântărilor, călătoriilor în străinătate sau mai mult pentru cumpărarea sclavilor negri importaţi în masă din Africa. Au fost timpuri când tutunul valora greutatea sa în bani.
În anul 1619, regele James I al Angliei este un prim adversar virulent împotriva tutunului publicând primul manifest antitabac. Putem spune că lupta împotriva consumului de tutun a debutat din secolul XVII, manifestându-se chiar internaţional:
- Papa Urbain al VIII-lea a emis o bulă de excomunicare în anul 1642 pentru orice persoană care fumează într-un edificiu religios. În timp, patima fumatului este considerată „unealtă a diavolului”, biserica afurisindu-i pe fumători.
- Sultanul Mourad al IV-lea pedepsea încă din 1633, negustorii de tutun din Turcia prin tăierea picioarelor şi mâinilor, iar în caz de recidivă prin pedeapsa cu moartea.
- În anul 1655, ţarul Alexei pedepseşte fumătorii prin deportare în Siberia sau prin pedeapsa cu moartea.
- În anul 1890 se declanşează prohibiţia consumului de tutun în 14 state nord americane.
Pe de altă parte, conducătorii statelor încep curând să-şi dea seama de potenţialul economic al cultivării şi comercializării tutunului:
- Cardinalul de Richelieu stabileşte în anul 1629 primul impozit vamal asupra tutunului importat, 30 soli / livră.
- În anul 1664, sub regele Louis al XIV-lea, s-a înfiinţat „Ferme des tabacs” sau „Ferme royale” care se ocupă de vânzarea tutunului. În Franţa, tutunul era tăiat în „fermele regale” – aprox 7000 t / an. Producţia şi exportul tutunului a devenit pilonul principal al coloniilor nord-americane. În anul 1755, Louis Mandrin este executat pentru lupta contra impozitelor şi contra „les Fermes de Tabac”. În anul 1791, Adunarea Naţională (Parlamentul) din Franţa declară abolirea monopolului „les Fermes de Tabac”.
- După 1810, Napoleon I instaurează un monopol de stat pentru cultura, fabricarea şi vânzarea tutunului şi înfiinţează o regie de stat.
În anul 1843, o dată cu începutul industrializării, are loc şi fabricarea primei ţigarete. În anul 1856, a fost deschisă în Londra prima fabrică de ţigarete de către Robert Golag, veteran al războiului din Crimeea.
În anul 1860, în SUA au fost produse primele ţigarete –„Bull Durham”. În anul 1864, prima fabrică de ţigarete din SUA producea 20 milioane de ţigarete anual.
La Expoziţia Universală din anul 1878 se prezintă prima maşină care confecţionează 3.600 ţigarete/oră. În anul 1881, James E. Bonsack inventează prima maşină automată de confecţionat ţigarete, care producea 200 ţigarete/min. Tot în anul 1881 se comercializează în America prima maşină pentru rularea ţigaretelor. Inventatorul francez Anatole Découflé perfecţionează primul model capabil să ruleze un tub continuu – 12.500 ţigarete/oră, record care a rezistat timp de câteva decenii. Astăzi maşinile realizează 9.000 ţigarete/min. şi se lucrează la maşini cu o productivitate de 14.000 ţigarete/min.
Din anul 1906, rombul roşu, devine firma specifică şi obligatorie pentru debitele de tutun.
În Europa în anul 1910 au fost înregistrate 20.000 de mărci de ţigarete patentate. Actualmente, concernele de ţigări americane produc anual 1/5 (un trilion de ţigarete) din toată producţia lumii.
În anul 1930 este inventată ţigareta cu filtru. În anul 1944, soldaţii americani aduc în Europa, chewing gum-ul şi ţigaretele blonde.
Din anul 1950, după publicarea primelor studii epidemiologice asupra toxicităţii tutunului, se comercializează ţigareta cu filtru.
În anul 1964, Dr. Terry Luther, chirurg generalist din SUA raportează prima legătură dintre fumat şi cancerul pulmonar.
Tutunul se consuma prin prizare şi mestecare. Scuipatul era condamnat, deoarece putea transmite tuberculoza. În timpul războiului turco-egiptean din 1832, soldaţii egipteni confecţionau primele ţigarete răsucite în hârtie. Ţigaretele răsucite manual în foiţe de hârtie „papirossi” au fost aduse în Europa din Turcia în urma războiului din Crimeea (1856).
Planta de tutun
Planta de tutun a fost numită Nicotiana în anul 1565, în onoarea lui Jean Nicot, considerat unul dintre „părinţii” acestei plante. Carl Linnaeus în anul 1762 este primul care descrie această plantă. Planta de tutun aparţine familiei Solanacea, genului Nicotiana ce reuneşte 100 de specii, dintre care cele mai cunoscute sunt: Nicotiana Rustica şi Nicotiana Tabacum. Este o plantă anuală care măsoară la maturitate 2 m înălţime. Nicotina este distribuită diferit: de la 0,4% în rădăcină la 2,4 – 8% în frunze. Pe măsură ce frunzele cresc, florile sunt eliminate. Tutunul este recoltat când frunzele sunt galbene şi uşor uscate. Frunzele se usucă prin ventilaţia aerului. În funcţie de modul de uscare şi de culoare, frunzele se clasifică astfel:
n Tutun brun;
n Tutun blond:
n Burley
n Virginia;
n Tutun oriental;
n Tutun uscat la fum.
Izolarea principiului activ
În 1809, Louis Nicolas Vauquelin, profesor de chimie la Şcoala de Medicină din Paris izolează un principiu activ din foile de tutun pe care îl denumeşte „nicotina”.
Ţigareta este considerată a fi o „seringă cu nicotină”. Nicotinei îi trebuie 7 sec pentru a ajunge din aerul inhalat la creier.
Prelucrarea tutunului
Prelucrarea tutunului poate urma două căi:
· în industria farmaceutică, pentru extragerea nicotinei şi a derivaţilor săi necesari pentru realizarea unor produse medicamentoase, şi
· în industria tutunului, pentru fabricarea produselor comerciale – ţigarete, ţigări, tutun de pipă, tutun masticabil şi tutun prizabil.
Fabricarea ţigaretelor parcurge un proces tehnologic complex. Frunzele de tutun uscate sunt lăsate să fermenteze pentru ca tutunul să capete aroma specifică. Apoi, frunzele sunt curăţate şi tăiate. Mai întâi, tutunul este supus acţiunii aburului pentru a nu rămâne prea uscat şi casant, iar apoi este lăsat la îmbătrânire, de obicei 12-18 luni. După îmbătrânire, tutunul se combină cu diverse arome (mentol, cocos, etc.). În continuarea procesului tehnologic tutunul este înfăşurat în hârtie care se lipeşte cu un adeziv şi se taie la lungimea dorită. O maşină specială ataşează filtrul la un capăt al ţigaretei şi o foiţă de hârtie se înfăşoară şi se lipeşte în jurul filtrului. Ţigaretele sunt trimise la o maşină care le împachetează (de obicei câte 20), le sigilează în folie de plastic şi le etichetează.
Consumul de tutun = boală
Conform Clasificării Internaţionale a Bolilor (OMS ICD 10), consumul de tutun este considerat o boală ("dependenţa de nicotină"): cod F17.
O persoană suferă de tabagism (are dependenţă de nicotină) dacă pe parcursul ultimului an a prezentat separat sau împreună cel puţin 3 din cele 6 manifestări de mai jos:
1. O dorinţă puternică sau o senzaţie compulsivă de a utiliza tutunul;
2. Dificultăţi în controlarea comportamentului de consum al tutunului în termeni de începere, terminare sau nivelde administrare;
3. O stare de sevraj fiziologic atunci când administrarea tutunului este diminuată ori oprită, evidenţiată prin:
simptomele specifice de sevraj nicotinic;
utilizarea unei substanţe identice sau asemănătoare nicotinei cu intenţia de a reduce sau evita simptomele de sevraj
4. Instalarea toleranţei evidenţiată prin creşterea cantităţii de tutun administrată pentru a se produce aceleaşi efecte pentru care, iniţial, era suficientă o doză mai mică;
5. Neglijarea progresivă a altor plăceri sau preocupări din cauza consumului de tutun; creşterea perioadei de timp necesar obţinerii ori utilizării tutunului sau recuperării după efectele sale;
6. Continuarea consumului de tutun în ciuda dovezilor clare ale afectării organismului.
Asociaţia Psihiatrilor Americani clasifică în DSM IV consumul de tutun ca o dependenţă cronică – dependenţa de nicotină:
Dependenţa de administrarea unei substanţe este un model maladaptiv de uz de substanţe care duce la suferinţă, manifestată prin cel puţin trei dintre cele 7 simptome următoare, şi care pot apărea în orice moment în decursul a douăsprezece luni:
toleranţa, definită ca:
· nevoia tot mai mare de creştere a cantităţii de substanţă pentru a atinge efectul dorit, sau
· scăderea efectului produs de aceeaşi cantitate de substanţă, de-a lungul timpului
2. sevrajul, manifestat prin oricare din următoarele:
· sindromul caracteristic de sevraj în absenţa substanţei
· aceeaşi substanţă sau una asemănătoare este folosită pentru a uşura sau evita simptomele de sevraj.
3. substanţa este folosită în cantităţi mai mari sau pe o perioadă mai lungă de timp decât se intenţiona iniţial
4. există o dorinţă persistentă sau eforturi nereuşite de a înceta sau diminua folosirea substanţei respective
5. o mare parte din timp este petrecută în activităţi necesare pentru obţinerea ori folosirea substanţei sau recuperarea în urma efectelor sale (deplasarea pe distanţe mari, ori în toiul nopţii)
6. timpul alocat activităţilor sociale, ocupaţionale sau recreaţionale se reduce semnificativ în urma folosirii substanţei
7. consumul substanţei continuă în ciuda conştientizării unor probleme fizice sau psihologice cauzate sau exacerbate de substanţă
Consumul de tutun (tabagism cronic) este considerat o boală şi din punctul de vedere al definiţiei semiologice a bolii:
v Are agent etiologic: nicotina
v Are mecanism patogenic: mecanismul de inducere a dependenţei
v Are consecinţe: fizice şi psihice
v Are tratament: medicamentos
Consumul de tutun NU este un viciu.
Conform DEX:
VÍCIU, vicii, s.n.
1. defect, cusur, neajuns (de construcţie, de funcţionare etc)
◊ Viciu de conformaţie = dispoziţie anormală a unor părţi sau organe ale corpului; diformitate fizică.
♦ Fig. Pornire nestăpânită şi statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăţ, destrăbălare.
2. Neîndeplinire a unor condiţii legale de formă sau de conţinut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víţiu s.n.] – Din fr. vice, lat. vitium.
Obiectivarea tabagismului cronic actual se face prin:
· dozarea semicantitativă a cotininei în urină, salivă, firul de păr, sânge
· dozarea cantitativă a nicotinei în sânge
· dozarea semicantitativă a concentraţiei CO în aerul exhalat
Stadializarea tabagismului cronic
Se face în funcţie de scorul obţinut la testul Fagerstrom:
Fumător cu dependenţă joasă - scor între 1 şi 3 la testul Fagerstrom
Fumător cu dependenţă medie - scor între 4 şi 6 la testul Fagerstrom
Fumător cu dependenţă înaltă - scor între 7 şi 10 la testul Fagerstrom.
În evaluarea pacientului ce suferă de tabagism cronic, se va ţine cont şi de stadiul pregătirii pentru renunţarea la consumul de tutun, conform stadiilor schimbării ale lui Prochaska şi Di Clemente:
Consumator de tutun care nu doreşte să renunţe ("nepregătiti")
Consumator de tutun indecis referitor la oprirea consumului ("indecis")
Consumator de tutun care doreşte să renunţe ("pregătit")
Consumator de tutun care a renunţat dar a reluat ulterior consumul ("recidivă").
Date epidemiologice
În mai 2006 a fost publicat Eurobarometrul: "Atitudinea cetăţenilor UE cu privire la consumul de tutun", sondaj comandat de Directoratul pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorului şi coordonat de Direcţia generală pentru presă şi comunicare a CE.
Ancheta a fost realizată în septembrie şi octombrie 2005 în cele 25 State Membre, şi noiembrie şi decembrie 2005 în România, Bulgaria, Turcia, Croaţia, Cipru. A fost realizată de un consorţiu format din TNS şi EOS Gallup Europeiar în România de TNS şi CSOP. S-a folosit aceeaşi metodologie: sondaje Eurobarometre Standard.
Principalele schimbări de atitudine revelate de sondaj:
Ø Numărul fumătorilor din UE a scăzut de la 33% în 2002 la 27% în 2005.
Ø Numărul celor care afirmă că nu au fumat niciodată a crescut de la 42% la 47% din 2002. Dintre femei, 57% nu au fumat, comparativ cu 35% dintre bărbaţi.
Ø Numărul celor care au renunţat la fumat a crescut de la 19% la 22%.
Ø 75% dintre europeni sunt conştienţi că fumul de ţigară este periculos pentru nefumători. Tinerii sunt cei mai deranjaţi de fum, datorită aspectului şi mirosului neplăcut.
Ø 80% din europeni doresc ca fumatul să fie interzis în locurile publice.
Ø 56% din europeni sunt în favoarea interzicerii fumatului în restaurante
Ø Suportul public pentru restricţionarea fumatului este cel mai mare în Statele Membre “smoke-free” (“libere de fum”) – indicator că aprobarea pentru politicile smoke-free creşte după implementarea lor.
Consumul de tutun reprezintă cea mai importantă cauză de deces ce poate fi evitată. Se estimează că în anul 2020 va fi şi cea mai frecventă cauză de boală. Însă problemele create nu sunt numai medicale ci şi de ordin economic, social, mediu înconjurător şi chiar politic.
Se pot spune multe despre tabagism, fiecare având opinii proprii, dar există câteva elemente care ne obligă să ne angajăm şi în calitate de medici în lupta antitutun:
- Consumul de tutun este o boală
- Consumul de tutun este întotdeauna periculos, neexistând "exces periculos" sau "consum fără pericol"
- La majoritatea consumatorilor produce dependenţă
- Consumul de tutun afectează nu numai pe cel care consumă ci şi pe cei din jurul acestuia. Şi din acest motiv, fumatul NU intră în categoria "drepturilor omului" şi nici a "libertăţilor personale"
- În ţările în curs de dezvoltare se practică o politică de promovare a consumului de tutun care capacitează experienţa obţinută anterior în ţările dezvoltate. Practic, datorită caracterului multinaţional al companiilor producătoare de tutun, nu putem vorbi de un specific naţional de promovare ci doar de căi preformate.
Definiţii
"consum de tutun" – este de preferat a se folosi atunci când ne referim la toate formele în care este utilizat tutunul (fumat, mestecat, prizat, supt).
"tabagism" – este varianta franceză a "consumului de tutun". Se foloseşte predominant pentru a accentua caracterul de maladie.
"fumat" – este o formă particulară a consumului de tutun
Fumător este persoana care în momentul studiului consumă tutun în forma inhalatorie, oricare ar fi aceasta (ţigarete, trabuc, pipă, narghilea, etc):
- Fumător zilnic – este persoana care fumează cel puţin o dată pe zi. Intră în această categorie şi cei care nu fumează în zilele de sărbătoare religioasă
- Fumător ocazional - este persoana care nu fumează în fiecare zi. Există "reducers" (cei care au fumat zilnic dar actual sunt în proces de reducere), cei cu continuare ocazională (cei care nu au fumat niciodată zilnic dar au fumat mai mult de 100 de ţigări în viaţa lor) şi cei "în experimentări" (cei care nu au fumat niciodată zilnic dar au fumat mai puţin de 100 de ţigări în viaţa lor).
Nefumători sunt persoanele care nu fumează în momentul studiului, şi pot fi:
- Niciodată fumători – cei care nu au fumat deloc sau au fumat mai puţin de 100 de ţigări în viaţa lor dar în momentul studiului nu fumează deloc;
- Ex-fumători – cei care au fost fumători zilnici dar în momentul studiului nu mai fumează deloc;
- Ex-fumători ocazionali - cei care au fumat ocazional dar au fumat mai mult de 100 de ţigări în viaţa lor şi în momentul studiului nu mai fumează deloc;
Fumători vreodată sunt cei care vreodată au fumat dar cel puţin 100 de ţigări.
Fumători zilnic vreodată cei care au fost fumători zilnici sau "reducers".
Multitudinea acestor definiţii poate determina confuzii, mai ales când se doreşte realizarea unei cercetări, însă demonstrează complexitatea comportamentului consumatorului de tutun.
În practica zilnică, un medic se poate limita la folosirea doar a termenilor de fumător zilnic, fumător ocazional, ex-fumător şi nefumător.
Evaluarea cantitativă a consumului de tutun se face prin intermediul pachetului-an (PA):
1 PA = (nr. de ţigări fumate per zi/ 20) x (nr de ani de fumat)
Exemple:
persoană care fumează zilnic un pachet de 20 de ţigări de 24 de ani a consumat 24 pachete-an (24 PA) = (20/ 20) x 24 = 24
o persoană care fumează zilnic două pachete de 20 de ţigări de 12 de ani a consumat 24 pachete-an (24 PA) = (40/ 20) x 12 = 24
o persoană care a fumat o jumătate de pachet de 20 de ţigări "toată viaţa" – timp de 48 de ani, a consumat tot 24 pachete-an (24 PA) = (10/ 20) x 48 = 24
Deoarece în inducerea dependenţei de fumat sunt implicaţi şi alţi factori şi compuşi decât nicotina, când se vorbeşte de:
Sevraj nicotinic/ dependenţă nicotinică se referă la sindromul de sevraj, respectiv la dependenţa de nicotină.
Sevraj tabagic/ dependenţă tabagică se referă la sindromul de sevraj, respectiv la dependenţa de consumul de tutun.
Consumul de tutun este considerat o boală ("dependenţa de nicotină") atât de OMS (ICD 10: cod F17) cât şi de Asociaţia Psihiatrilor Americani.
În România: tabagismul cronic este clasificat ca boală, având asociat în sistemul DRG codul
Istoric
Tutunul a fost considerat iniţial un dar din partea zeilor, un produs miraculos pentru vindecarea tuturor bolilor, o consolare pentru soldaţi sau marinari. În ziua de azi el este produsul care determină cele mai multe boli cunoscute la om.
Cuvântul „tutun” provine de la insula Tobago din arhipelagul Antilelor Mici unde această plantă era cultivată şi indigenii numeau această plantă „petun”.
În antichitate, grecii şi romanii fumau pipe. Aztecii, mayaşii şi indienii nativi americani foloseau tutunul cu precădere în timpul ceremoniilor religioase, iar în Egipt s-au găsit resturi de foi de tutun în compoziţia amestecului de plante destinat conservării mumiei lui Ramses al II-lea. Această descoperire a suscitat multe discuţii, fiind susţinută şi de expediţia Ra II a exploratorului şi arheologului norvegian Thor Heyerdahl.
La 28 noiembrie 1492, Christophor Columb, navigator italian, găseşte la locuitorii din insula Cuba obiceiul de a inhala un fum produs de arderea unor foi necunoscute, printre care şi foi de tutun. În expediţia din anul 1499, Amerigo Vespucci, navigator italian, descoperă în Venezuela, că indienii mestecă tutun şi lapte de var, iar în anul 1500, Pedro Cabral Álvares, navigator portughez, găseşte tutun în Brazilia.
În anul 1518 medicul regelui Philippe al II-lea, Fernando Hernandez de Toledo, cultivă primele plante de tutun în Portugalia, iar în anul 1560, Jean Nicot de Villemain, ambasadorul Franţei la Lisabona, trimite reginei Catherine de Médicis foi de tutun răzuite pentru vindecarea migrenelor. La început, în Europa, tutunul s-a folosit ca plantă ornamentală şi ca un panaceu: remediu pentru migrene, pudră pentru distrugerea păduchilor, în clismă pentru tratamentul constipaţiei, ca terapie a astmului şi anginei pectorale, în momente de asfixie şi pentru efectele psihoactive stimulante, calmante şi euforizante ale nicotinei, care au condus la utilizarea tutunului de către bărbaţi.
În anul 1570, după modelul celor descoperite pe Noul Continent, se fabrică în Anglia primele pipe europene pentru ca abia în 1584, în Franţa, sub domnia lui Louis al XIII-lea, pipa detronează obiceiul prizării tutunului. Se confecţionau pipe din : argilă, spumă de mare, porţelan, rădăcină de iarbă neagră.
În anul 1595 a fost publicată prima carte în limba engleză despre tutun intitulată “Tobacco”.
În secolul al XVI-lea tutunul se răspândeşte în toată Europa, în principal în zonele portuare şi se consuma moderat, în „fumoare”, case oficial recunoscute, unde se fuma, se juca cărţi, se bea şi se întâlneau femei frivole. Aceasta este în contradicţie cu ce spune Sganarelle în Don Juan de Molière : „le tabac est la passion des honnêtes gens”.
Tutunul a fost din ce în ce mai căutat încât a devenit monedă de schimb pentru plata amenzilor, căsătoriilor, înmormântărilor, călătoriilor în străinătate sau mai mult pentru cumpărarea sclavilor negri importaţi în masă din Africa. Au fost timpuri când tutunul valora greutatea sa în bani.
În anul 1619, regele James I al Angliei este un prim adversar virulent împotriva tutunului publicând primul manifest antitabac. Putem spune că lupta împotriva consumului de tutun a debutat din secolul XVII, manifestându-se chiar internaţional:
- Papa Urbain al VIII-lea a emis o bulă de excomunicare în anul 1642 pentru orice persoană care fumează într-un edificiu religios. În timp, patima fumatului este considerată „unealtă a diavolului”, biserica afurisindu-i pe fumători.
- Sultanul Mourad al IV-lea pedepsea încă din 1633, negustorii de tutun din Turcia prin tăierea picioarelor şi mâinilor, iar în caz de recidivă prin pedeapsa cu moartea.
- În anul 1655, ţarul Alexei pedepseşte fumătorii prin deportare în Siberia sau prin pedeapsa cu moartea.
- În anul 1890 se declanşează prohibiţia consumului de tutun în 14 state nord americane.
Pe de altă parte, conducătorii statelor încep curând să-şi dea seama de potenţialul economic al cultivării şi comercializării tutunului:
- Cardinalul de Richelieu stabileşte în anul 1629 primul impozit vamal asupra tutunului importat, 30 soli / livră.
- În anul 1664, sub regele Louis al XIV-lea, s-a înfiinţat „Ferme des tabacs” sau „Ferme royale” care se ocupă de vânzarea tutunului. În Franţa, tutunul era tăiat în „fermele regale” – aprox 7000 t / an. Producţia şi exportul tutunului a devenit pilonul principal al coloniilor nord-americane. În anul 1755, Louis Mandrin este executat pentru lupta contra impozitelor şi contra „les Fermes de Tabac”. În anul 1791, Adunarea Naţională (Parlamentul) din Franţa declară abolirea monopolului „les Fermes de Tabac”.
- După 1810, Napoleon I instaurează un monopol de stat pentru cultura, fabricarea şi vânzarea tutunului şi înfiinţează o regie de stat.
În anul 1843, o dată cu începutul industrializării, are loc şi fabricarea primei ţigarete. În anul 1856, a fost deschisă în Londra prima fabrică de ţigarete de către Robert Golag, veteran al războiului din Crimeea.
În anul 1860, în SUA au fost produse primele ţigarete –„Bull Durham”. În anul 1864, prima fabrică de ţigarete din SUA producea 20 milioane de ţigarete anual.
La Expoziţia Universală din anul 1878 se prezintă prima maşină care confecţionează 3.600 ţigarete/oră. În anul 1881, James E. Bonsack inventează prima maşină automată de confecţionat ţigarete, care producea 200 ţigarete/min. Tot în anul 1881 se comercializează în America prima maşină pentru rularea ţigaretelor. Inventatorul francez Anatole Découflé perfecţionează primul model capabil să ruleze un tub continuu – 12.500 ţigarete/oră, record care a rezistat timp de câteva decenii. Astăzi maşinile realizează 9.000 ţigarete/min. şi se lucrează la maşini cu o productivitate de 14.000 ţigarete/min.
Din anul 1906, rombul roşu, devine firma specifică şi obligatorie pentru debitele de tutun.
În Europa în anul 1910 au fost înregistrate 20.000 de mărci de ţigarete patentate. Actualmente, concernele de ţigări americane produc anual 1/5 (un trilion de ţigarete) din toată producţia lumii.
În anul 1930 este inventată ţigareta cu filtru. În anul 1944, soldaţii americani aduc în Europa, chewing gum-ul şi ţigaretele blonde.
Din anul 1950, după publicarea primelor studii epidemiologice asupra toxicităţii tutunului, se comercializează ţigareta cu filtru.
În anul 1964, Dr. Terry Luther, chirurg generalist din SUA raportează prima legătură dintre fumat şi cancerul pulmonar.
Tutunul se consuma prin prizare şi mestecare. Scuipatul era condamnat, deoarece putea transmite tuberculoza. În timpul războiului turco-egiptean din 1832, soldaţii egipteni confecţionau primele ţigarete răsucite în hârtie. Ţigaretele răsucite manual în foiţe de hârtie „papirossi” au fost aduse în Europa din Turcia în urma războiului din Crimeea (1856).
Planta de tutun
Planta de tutun a fost numită Nicotiana în anul 1565, în onoarea lui Jean Nicot, considerat unul dintre „părinţii” acestei plante. Carl Linnaeus în anul 1762 este primul care descrie această plantă. Planta de tutun aparţine familiei Solanacea, genului Nicotiana ce reuneşte 100 de specii, dintre care cele mai cunoscute sunt: Nicotiana Rustica şi Nicotiana Tabacum. Este o plantă anuală care măsoară la maturitate 2 m înălţime. Nicotina este distribuită diferit: de la 0,4% în rădăcină la 2,4 – 8% în frunze. Pe măsură ce frunzele cresc, florile sunt eliminate. Tutunul este recoltat când frunzele sunt galbene şi uşor uscate. Frunzele se usucă prin ventilaţia aerului. În funcţie de modul de uscare şi de culoare, frunzele se clasifică astfel:
n Tutun brun;
n Tutun blond:
n Burley
n Virginia;
n Tutun oriental;
n Tutun uscat la fum.
Izolarea principiului activ
În 1809, Louis Nicolas Vauquelin, profesor de chimie la Şcoala de Medicină din Paris izolează un principiu activ din foile de tutun pe care îl denumeşte „nicotina”.
Ţigareta este considerată a fi o „seringă cu nicotină”. Nicotinei îi trebuie 7 sec pentru a ajunge din aerul inhalat la creier.
Prelucrarea tutunului
Prelucrarea tutunului poate urma două căi:
· în industria farmaceutică, pentru extragerea nicotinei şi a derivaţilor săi necesari pentru realizarea unor produse medicamentoase, şi
· în industria tutunului, pentru fabricarea produselor comerciale – ţigarete, ţigări, tutun de pipă, tutun masticabil şi tutun prizabil.
Fabricarea ţigaretelor parcurge un proces tehnologic complex. Frunzele de tutun uscate sunt lăsate să fermenteze pentru ca tutunul să capete aroma specifică. Apoi, frunzele sunt curăţate şi tăiate. Mai întâi, tutunul este supus acţiunii aburului pentru a nu rămâne prea uscat şi casant, iar apoi este lăsat la îmbătrânire, de obicei 12-18 luni. După îmbătrânire, tutunul se combină cu diverse arome (mentol, cocos, etc.). În continuarea procesului tehnologic tutunul este înfăşurat în hârtie care se lipeşte cu un adeziv şi se taie la lungimea dorită. O maşină specială ataşează filtrul la un capăt al ţigaretei şi o foiţă de hârtie se înfăşoară şi se lipeşte în jurul filtrului. Ţigaretele sunt trimise la o maşină care le împachetează (de obicei câte 20), le sigilează în folie de plastic şi le etichetează.
Consumul de tutun = boală
Conform Clasificării Internaţionale a Bolilor (OMS ICD 10), consumul de tutun este considerat o boală ("dependenţa de nicotină"): cod F17.
O persoană suferă de tabagism (are dependenţă de nicotină) dacă pe parcursul ultimului an a prezentat separat sau împreună cel puţin 3 din cele 6 manifestări de mai jos:
1. O dorinţă puternică sau o senzaţie compulsivă de a utiliza tutunul;
2. Dificultăţi în controlarea comportamentului de consum al tutunului în termeni de începere, terminare sau nivelde administrare;
3. O stare de sevraj fiziologic atunci când administrarea tutunului este diminuată ori oprită, evidenţiată prin:
simptomele specifice de sevraj nicotinic;
utilizarea unei substanţe identice sau asemănătoare nicotinei cu intenţia de a reduce sau evita simptomele de sevraj
4. Instalarea toleranţei evidenţiată prin creşterea cantităţii de tutun administrată pentru a se produce aceleaşi efecte pentru care, iniţial, era suficientă o doză mai mică;
5. Neglijarea progresivă a altor plăceri sau preocupări din cauza consumului de tutun; creşterea perioadei de timp necesar obţinerii ori utilizării tutunului sau recuperării după efectele sale;
6. Continuarea consumului de tutun în ciuda dovezilor clare ale afectării organismului.
Asociaţia Psihiatrilor Americani clasifică în DSM IV consumul de tutun ca o dependenţă cronică – dependenţa de nicotină:
Dependenţa de administrarea unei substanţe este un model maladaptiv de uz de substanţe care duce la suferinţă, manifestată prin cel puţin trei dintre cele 7 simptome următoare, şi care pot apărea în orice moment în decursul a douăsprezece luni:
toleranţa, definită ca:
· nevoia tot mai mare de creştere a cantităţii de substanţă pentru a atinge efectul dorit, sau
· scăderea efectului produs de aceeaşi cantitate de substanţă, de-a lungul timpului
2. sevrajul, manifestat prin oricare din următoarele:
· sindromul caracteristic de sevraj în absenţa substanţei
· aceeaşi substanţă sau una asemănătoare este folosită pentru a uşura sau evita simptomele de sevraj.
3. substanţa este folosită în cantităţi mai mari sau pe o perioadă mai lungă de timp decât se intenţiona iniţial
4. există o dorinţă persistentă sau eforturi nereuşite de a înceta sau diminua folosirea substanţei respective
5. o mare parte din timp este petrecută în activităţi necesare pentru obţinerea ori folosirea substanţei sau recuperarea în urma efectelor sale (deplasarea pe distanţe mari, ori în toiul nopţii)
6. timpul alocat activităţilor sociale, ocupaţionale sau recreaţionale se reduce semnificativ în urma folosirii substanţei
7. consumul substanţei continuă în ciuda conştientizării unor probleme fizice sau psihologice cauzate sau exacerbate de substanţă
Consumul de tutun (tabagism cronic) este considerat o boală şi din punctul de vedere al definiţiei semiologice a bolii:
v Are agent etiologic: nicotina
v Are mecanism patogenic: mecanismul de inducere a dependenţei
v Are consecinţe: fizice şi psihice
v Are tratament: medicamentos
Consumul de tutun NU este un viciu.
Conform DEX:
VÍCIU, vicii, s.n.
1. defect, cusur, neajuns (de construcţie, de funcţionare etc)
◊ Viciu de conformaţie = dispoziţie anormală a unor părţi sau organe ale corpului; diformitate fizică.
♦ Fig. Pornire nestăpânită şi statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăţ, destrăbălare.
2. Neîndeplinire a unor condiţii legale de formă sau de conţinut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víţiu s.n.] – Din fr. vice, lat. vitium.
Obiectivarea tabagismului cronic actual se face prin:
· dozarea semicantitativă a cotininei în urină, salivă, firul de păr, sânge
· dozarea cantitativă a nicotinei în sânge
· dozarea semicantitativă a concentraţiei CO în aerul exhalat
Stadializarea tabagismului cronic
Se face în funcţie de scorul obţinut la testul Fagerstrom:
Fumător cu dependenţă joasă - scor între 1 şi 3 la testul Fagerstrom
Fumător cu dependenţă medie - scor între 4 şi 6 la testul Fagerstrom
Fumător cu dependenţă înaltă - scor între 7 şi 10 la testul Fagerstrom.
În evaluarea pacientului ce suferă de tabagism cronic, se va ţine cont şi de stadiul pregătirii pentru renunţarea la consumul de tutun, conform stadiilor schimbării ale lui Prochaska şi Di Clemente:
Consumator de tutun care nu doreşte să renunţe ("nepregătiti")
Consumator de tutun indecis referitor la oprirea consumului ("indecis")
Consumator de tutun care doreşte să renunţe ("pregătit")
Consumator de tutun care a renunţat dar a reluat ulterior consumul ("recidivă").
Date epidemiologice
În mai 2006 a fost publicat Eurobarometrul: "Atitudinea cetăţenilor UE cu privire la consumul de tutun", sondaj comandat de Directoratul pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorului şi coordonat de Direcţia generală pentru presă şi comunicare a CE.
Ancheta a fost realizată în septembrie şi octombrie 2005 în cele 25 State Membre, şi noiembrie şi decembrie 2005 în România, Bulgaria, Turcia, Croaţia, Cipru. A fost realizată de un consorţiu format din TNS şi EOS Gallup Europeiar în România de TNS şi CSOP. S-a folosit aceeaşi metodologie: sondaje Eurobarometre Standard.
Principalele schimbări de atitudine revelate de sondaj:
Ø Numărul fumătorilor din UE a scăzut de la 33% în 2002 la 27% în 2005.
Ø Numărul celor care afirmă că nu au fumat niciodată a crescut de la 42% la 47% din 2002. Dintre femei, 57% nu au fumat, comparativ cu 35% dintre bărbaţi.
Ø Numărul celor care au renunţat la fumat a crescut de la 19% la 22%.
Ø 75% dintre europeni sunt conştienţi că fumul de ţigară este periculos pentru nefumători. Tinerii sunt cei mai deranjaţi de fum, datorită aspectului şi mirosului neplăcut.
Ø 80% din europeni doresc ca fumatul să fie interzis în locurile publice.
Ø 56% din europeni sunt în favoarea interzicerii fumatului în restaurante
Ø Suportul public pentru restricţionarea fumatului este cel mai mare în Statele Membre “smoke-free” (“libere de fum”) – indicator că aprobarea pentru politicile smoke-free creşte după implementarea lor.
Conţinutul ţigărilor şi al fumului de ţigară
Când vorbim despre "conţinutul produselor din tutun" trebuie să avem în vedere faptul că, prin încălzire şi ardere, iau naştere substanţe noi, diferite faţă de cele ce se află efectiv în ţigară/ produsul din tutun.
Aşadar, există:
Substanţe toxice din produsul din tutun – şi din forma cea mai utilizată, ţigara. Lista substanţelor aprobate a fi utilizate în produsele din tutun este aprobată prin lege (Ordinul MS nr. 763/ 2004).
substanţe toxice în fumul produs prin arderea produsului din tutun. Sunt determinate şi măsurate cu ajutorul "maşinii de fumat" – un aparat care imită fumatul prin crearea unei presiuni negative la nivelul capătului cu filtrul al ţigării, în timp ce celălalt capăt este aprins. Astfel, ţigara se arde iar fumul este absorbit prin filtru şi apoi condensat, rezultând "gudronul" sau "tarul". În felul acesta se măsoară concentraţia diverselor substanţe precum şi concentraţia de nicotină şi de CO.
În cele ce urmează, ne vom referi la ţigară.
În ţigară se află peste 4000 de compuşi dintre care unii sunt iritanţi pentru mucoase, alţii toxici sau adictivi, şi 43 sunt cancerigeni. Aceste substanţe sunt eliberate în aer sub formă de particule şi gaze.
Faza de particule este reprezentată de tar iar în cea gazoasă există CO, amoniu, formaldehidă, acroleină, hidrogencianid, substanţe carcinogene (benzpiren, 5-metilcrizen, derivaţi de antraceni, etc.). Substanţele carcinogene se află însă şi în tar (faza de particule), persistând în încăperi în ciuda ventilaţiei mecanice şi explicând parţial apariţia cancerului pulmonar la fumătorii pasivi: nitrosamine, derivaţi de pirolidonă, hidrocarburi aromatice, arsenic, crom, cadmiu, plumb, polonium radioactiv, etc.
Nicotina este principalul drog care induce dependenţă, legându-se de situsuri specifice din SNC, dar are şi alte efecte induse în special prin relaxarea musculaturii striate şi contracţia celei netede, efecte endocrine şi cardiovasculare:
la nivelul SNC: efect antidepresiv, de creştere a capacităţii de concentrare(la început);
la nivelul sistemului cardio-vascular: creşte alura ventriculară, vasoconstricţie centrală (mai ales la nivelul arterelor coronare) şi periferică; creşte TA; efecte pro-aterogene prin creşterea agregării plachetare şi a concentraţiei de acizi graşi din sânge;
la nivelul aparatului digestiv: favorizează motilitatea intestinală;
la nivel endocrin: scade nivelul de estrogeni; creşte nivelul de adrenalină.
Farmacocinetică: din momentul inhalării, ajunge la creier în 5-7 secunde, traversând bariera hematoencefalică.. Se concentrează în creier, rinichi, mucoasa gastrică şi nazală, glande salivare şi medulosuprarenală. Este metabolizată în ficat (cotinină) şi se elimină preponderent renal dar şi hepatic. Traversează placenta, determinând întârzierea creşterii şi dezvoltării fetale, naştere prematură şi greutate scăzută la naştere. Se secretă prin laptele matern.
Era folosită ca şi insecticid dar, datorită toxicităţii, este interzisă în multe ţări.
Monoxidul de carbon
Este prezent în concentraţii crescute în fumul de ţigară (2-4%).
Deoarece se combină cu Hb de 200 de ori mai repede decât oxigenul, capacitatea de transport a oxigenului către ţesuturi scade cu până la 15%, explicându-se hipoxia cronică a fumătorului. Aceasta induce în continuare scăderea toleranţei la efort, dureri de cap, angină, scăderea abilităţilor de conducere a autovehiculelor (prin afectarea funcţiilor psihomotorii). Compensarea se face prin travaliul crescut al cordului şi plămânului.
Există însă şi un efect lezional direct al acestui gaz asupra pereţilor vasculari, cu favorizarea aterogenezei, dar şi asupra mioglobinei, determinând afectarea funcţiei miocardice.
Se absoarbe prin placentă astfel încât nivelul de CO din sângele fetal este cu 10-15% mai mare decât în sângele mamei, contribuind la dezvoltarea improprie a fetusului.
Formaldehida
Se găseşte în aerul ambiental la concentraţii de 0,12 – 0,38 părţi per miliard, iar în fumul de ţigară la concentraţii de 0,23 – 0,27 părţi per milion (deci de 1000 de ori mai mari).
Este cunoscută ca un puternic iritant pentru ochi, nas, aparat respirator determinând simptome precum ochi iritaţi, gât uscat, strănut, oboseală, dar şi tuse, expectoraţie, dispnee şi astmul. Provoacă tulburări de somn şi este hepatotoxică.
Expunerea prelungită induce risc crescut de cancer pulmonar, faringian, bucal, ocular, hepatic, piele, oase, prostată, rinichi. Trebuie notat că mobila actuală, fabricată din PFL, include în procesul de fabricaţie cantităţi mari de formaldehidă care se elimină (evaporă) ulterior în încăperi.
Substanţele iritante de tipul acroleinei, acetonei, oxizilor de nitrogen, fenolilor determină simptome respiratorii, oculare, nazale dar şi gastrice. Acroleina nu este cancerigenă per se însă se transformă în metaboliţi ce pot induce declanşarea cancerului.
Din păcate, concentraţia substanţelor măsurate în tar cu ajutorul maşinii de fumat nu se corelează întotdeauna cu efectele biologice. În ultimii 20 de ani, producătorii de ţigări au descoperit metode de "păcălire" a "maşinii de fumat" astfel încât să respecte prevederile legale din ce în ce mai restrictive dar fără a afecta adictivitatea ţigărilor. De exemplu, prin modificarea pH-ului ţigării, se asigură o mai mare biodisponibilitate a nicotinei care se absoarbe mai mult, deşi concentraţia ei în "maşină" este aceeaşi. Adăugarea unor aditivi volatili – neidentificaţi de "maşină" – creşte de asemenea adictivitatea ţigării. Adăugarea mentolului favorizează inhalarea unei cantităţi mai mari de tar (deşi concentraţia acestuia "în maşină" este neschimbată) prin senzaţia de răcoare, de uşurinţă la inhalare pe care o creează.
O ţigară este formată din filtru, hârtie, adeziv pentru hârtie şi tutun şi aditivi.
Când vorbim despre "conţinutul produselor din tutun" trebuie să avem în vedere faptul că, prin încălzire şi ardere, iau naştere substanţe noi, diferite faţă de cele ce se află efectiv în ţigară/ produsul din tutun.
Aşadar, există:
Substanţe toxice din produsul din tutun – şi din forma cea mai utilizată, ţigara. Lista substanţelor aprobate a fi utilizate în produsele din tutun este aprobată prin lege (Ordinul MS nr. 763/ 2004).
substanţe toxice în fumul produs prin arderea produsului din tutun. Sunt determinate şi măsurate cu ajutorul "maşinii de fumat" – un aparat care imită fumatul prin crearea unei presiuni negative la nivelul capătului cu filtrul al ţigării, în timp ce celălalt capăt este aprins. Astfel, ţigara se arde iar fumul este absorbit prin filtru şi apoi condensat, rezultând "gudronul" sau "tarul". În felul acesta se măsoară concentraţia diverselor substanţe precum şi concentraţia de nicotină şi de CO.
În cele ce urmează, ne vom referi la ţigară.
În ţigară se află peste 4000 de compuşi dintre care unii sunt iritanţi pentru mucoase, alţii toxici sau adictivi, şi 43 sunt cancerigeni. Aceste substanţe sunt eliberate în aer sub formă de particule şi gaze.
Faza de particule este reprezentată de tar iar în cea gazoasă există CO, amoniu, formaldehidă, acroleină, hidrogencianid, substanţe carcinogene (benzpiren, 5-metilcrizen, derivaţi de antraceni, etc.). Substanţele carcinogene se află însă şi în tar (faza de particule), persistând în încăperi în ciuda ventilaţiei mecanice şi explicând parţial apariţia cancerului pulmonar la fumătorii pasivi: nitrosamine, derivaţi de pirolidonă, hidrocarburi aromatice, arsenic, crom, cadmiu, plumb, polonium radioactiv, etc.
Nicotina este principalul drog care induce dependenţă, legându-se de situsuri specifice din SNC, dar are şi alte efecte induse în special prin relaxarea musculaturii striate şi contracţia celei netede, efecte endocrine şi cardiovasculare:
la nivelul SNC: efect antidepresiv, de creştere a capacităţii de concentrare(la început);
la nivelul sistemului cardio-vascular: creşte alura ventriculară, vasoconstricţie centrală (mai ales la nivelul arterelor coronare) şi periferică; creşte TA; efecte pro-aterogene prin creşterea agregării plachetare şi a concentraţiei de acizi graşi din sânge;
la nivelul aparatului digestiv: favorizează motilitatea intestinală;
la nivel endocrin: scade nivelul de estrogeni; creşte nivelul de adrenalină.
Farmacocinetică: din momentul inhalării, ajunge la creier în 5-7 secunde, traversând bariera hematoencefalică.. Se concentrează în creier, rinichi, mucoasa gastrică şi nazală, glande salivare şi medulosuprarenală. Este metabolizată în ficat (cotinină) şi se elimină preponderent renal dar şi hepatic. Traversează placenta, determinând întârzierea creşterii şi dezvoltării fetale, naştere prematură şi greutate scăzută la naştere. Se secretă prin laptele matern.
Era folosită ca şi insecticid dar, datorită toxicităţii, este interzisă în multe ţări.
Monoxidul de carbon
Este prezent în concentraţii crescute în fumul de ţigară (2-4%).
Deoarece se combină cu Hb de 200 de ori mai repede decât oxigenul, capacitatea de transport a oxigenului către ţesuturi scade cu până la 15%, explicându-se hipoxia cronică a fumătorului. Aceasta induce în continuare scăderea toleranţei la efort, dureri de cap, angină, scăderea abilităţilor de conducere a autovehiculelor (prin afectarea funcţiilor psihomotorii). Compensarea se face prin travaliul crescut al cordului şi plămânului.
Există însă şi un efect lezional direct al acestui gaz asupra pereţilor vasculari, cu favorizarea aterogenezei, dar şi asupra mioglobinei, determinând afectarea funcţiei miocardice.
Se absoarbe prin placentă astfel încât nivelul de CO din sângele fetal este cu 10-15% mai mare decât în sângele mamei, contribuind la dezvoltarea improprie a fetusului.
Formaldehida
Se găseşte în aerul ambiental la concentraţii de 0,12 – 0,38 părţi per miliard, iar în fumul de ţigară la concentraţii de 0,23 – 0,27 părţi per milion (deci de 1000 de ori mai mari).
Este cunoscută ca un puternic iritant pentru ochi, nas, aparat respirator determinând simptome precum ochi iritaţi, gât uscat, strănut, oboseală, dar şi tuse, expectoraţie, dispnee şi astmul. Provoacă tulburări de somn şi este hepatotoxică.
Expunerea prelungită induce risc crescut de cancer pulmonar, faringian, bucal, ocular, hepatic, piele, oase, prostată, rinichi. Trebuie notat că mobila actuală, fabricată din PFL, include în procesul de fabricaţie cantităţi mari de formaldehidă care se elimină (evaporă) ulterior în încăperi.
Substanţele iritante de tipul acroleinei, acetonei, oxizilor de nitrogen, fenolilor determină simptome respiratorii, oculare, nazale dar şi gastrice. Acroleina nu este cancerigenă per se însă se transformă în metaboliţi ce pot induce declanşarea cancerului.
Din păcate, concentraţia substanţelor măsurate în tar cu ajutorul maşinii de fumat nu se corelează întotdeauna cu efectele biologice. În ultimii 20 de ani, producătorii de ţigări au descoperit metode de "păcălire" a "maşinii de fumat" astfel încât să respecte prevederile legale din ce în ce mai restrictive dar fără a afecta adictivitatea ţigărilor. De exemplu, prin modificarea pH-ului ţigării, se asigură o mai mare biodisponibilitate a nicotinei care se absoarbe mai mult, deşi concentraţia ei în "maşină" este aceeaşi. Adăugarea unor aditivi volatili – neidentificaţi de "maşină" – creşte de asemenea adictivitatea ţigării. Adăugarea mentolului favorizează inhalarea unei cantităţi mai mari de tar (deşi concentraţia acestuia "în maşină" este neschimbată) prin senzaţia de răcoare, de uşurinţă la inhalare pe care o creează.
O ţigară este formată din filtru, hârtie, adeziv pentru hârtie şi tutun şi aditivi.
1. Filtrul a fost inventat pentru a uşura fumatul însă în timp a căpătat şi alte atribuţii: estetice, de marketing, de reducere a cantităţii de tar inhalat. În încercarea de a limita din nocivitate, industria tutunului a dezvoltat diverse tipuri de filtre care nu modifică însă cantitatea de nicotină absorbită, datorită fenomenului de compensare. În timp, unele filtre s-au dovedit nocive.
Filtrul micronite conţine fibre de azbest (crocidolite -10 mg/filter) care produc mezoteliom pleural. Din acest motiv, în ţările civilizate nu mai este folosit.
Filtrul charcoal filter conţine un extract de cărbune activ din coajă de cocos sau lemn. Producătorul susţine că are o mare capacitate de purificare însă afirmaţiile nu sunt susţinute de studii.
Biofiltrul este îmbogăţit cu carbon activ şi hemoglobină. Ar preveni formarea radicalilor liberi şi oxizilor în plămâni.
Filtrul cu structură polimerică ar bloca substanţele carcinogene din fum de tipul hidrocarburilor aromatice. Ultimele 2 tipuri de filtre afectează însă gustul ţigării, motiv pentru care fumătorii nu le-au folosit prea mult.
Filtrul cu orificii care ar scade cantitatea de tar inhalată prin diluarea fumului cu aerul ce pătrunde prin orificii. În realitate, fumătorul acoperă involuntar aceste orificii fie cu salivă, fie cu degetele, lucru care nu se întâmplă în cazul "maşinii de fumat".
2. Hârtia este făcută din celuloză şi deseori este impregnată cu substanţe care asigură o ardere uniformă, îmbunătăţesc (?!) aspectul scrumului iar în ultimii ani au fost introduse şi substanţe care previn scuturarea scrumului. Prin arderea ei, însă, se formează şi compuşi toxici.
3. Tutunul şi aditivii reprezintă peste 90% din conţinutul unei ţigări, fiind adăugaţi în procesul de fabricaţie.
• Aromele reprezintă până la 1,5% din greutatea finală, fiind caracteristice fiecărei mărci. Rolul lor este de a masca gustul, mirosul, de a da noi gusturi interesante pentru anumite categorii de populaţie (mai ales pentru tineri se adaugă arome de ciocolată, căpşuni, cireşe, rom, etc). Mentolul este folosit mai ales în ţigările marketate pentru femei.
• Sicativanţii menţin uscăciunea ţigărilor.
• Aditivii pentru creşterea capacităţii adictive
• Aditivi pentru scăderea capacităţii de ardere. Astfel, dacă din ţigară nu se inhalează câteva minute, aceasta se stinge.
• Pesticide, insecticide şi alte substanţe folosite în cultura tutunului pentru protecţia plantei şi care persistă în ţigară.
Fumul de ţigară este format din:
· curentul principal ("mainstream") – fumul inhalat şi apoi exhalat de fumător
· curentul lateral ("sidestream") – fumul rezultat din arderea ţigării şi care este principalul constituent al fumului din încăperi. În constituţia acestuia intră şi fumul format din capătul arzând şi din difuzia fumului prin hârtie în timpul fumării ţigării de către fumător.
Filtrul micronite conţine fibre de azbest (crocidolite -10 mg/filter) care produc mezoteliom pleural. Din acest motiv, în ţările civilizate nu mai este folosit.
Filtrul charcoal filter conţine un extract de cărbune activ din coajă de cocos sau lemn. Producătorul susţine că are o mare capacitate de purificare însă afirmaţiile nu sunt susţinute de studii.
Biofiltrul este îmbogăţit cu carbon activ şi hemoglobină. Ar preveni formarea radicalilor liberi şi oxizilor în plămâni.
Filtrul cu structură polimerică ar bloca substanţele carcinogene din fum de tipul hidrocarburilor aromatice. Ultimele 2 tipuri de filtre afectează însă gustul ţigării, motiv pentru care fumătorii nu le-au folosit prea mult.
Filtrul cu orificii care ar scade cantitatea de tar inhalată prin diluarea fumului cu aerul ce pătrunde prin orificii. În realitate, fumătorul acoperă involuntar aceste orificii fie cu salivă, fie cu degetele, lucru care nu se întâmplă în cazul "maşinii de fumat".
2. Hârtia este făcută din celuloză şi deseori este impregnată cu substanţe care asigură o ardere uniformă, îmbunătăţesc (?!) aspectul scrumului iar în ultimii ani au fost introduse şi substanţe care previn scuturarea scrumului. Prin arderea ei, însă, se formează şi compuşi toxici.
3. Tutunul şi aditivii reprezintă peste 90% din conţinutul unei ţigări, fiind adăugaţi în procesul de fabricaţie.
• Aromele reprezintă până la 1,5% din greutatea finală, fiind caracteristice fiecărei mărci. Rolul lor este de a masca gustul, mirosul, de a da noi gusturi interesante pentru anumite categorii de populaţie (mai ales pentru tineri se adaugă arome de ciocolată, căpşuni, cireşe, rom, etc). Mentolul este folosit mai ales în ţigările marketate pentru femei.
• Sicativanţii menţin uscăciunea ţigărilor.
• Aditivii pentru creşterea capacităţii adictive
• Aditivi pentru scăderea capacităţii de ardere. Astfel, dacă din ţigară nu se inhalează câteva minute, aceasta se stinge.
• Pesticide, insecticide şi alte substanţe folosite în cultura tutunului pentru protecţia plantei şi care persistă în ţigară.
Fumul de ţigară este format din:
· curentul principal ("mainstream") – fumul inhalat şi apoi exhalat de fumător
· curentul lateral ("sidestream") – fumul rezultat din arderea ţigării şi care este principalul constituent al fumului din încăperi. În constituţia acestuia intră şi fumul format din capătul arzând şi din difuzia fumului prin hârtie în timpul fumării ţigării de către fumător.
Compoziţia chimică a curentului lateral diferă faţă de cel principal datorită filtrării de către organism a curentului principal înainte de a fi eliminat în aerul ambiental, dar şi datorită timpului prelungit de contact cu aerul atmosferic aflat la temperatură mai mică (deci este favorizată condensarea)
. 
Pipa şi trabucul au un conţinut de tar mai mare decât ţigările.
Forme particulare ale consumului de tutun
Tutunul poate fi utilizat prin:
Inhalare – "fumatul". Există mai multe forme: ţigara, trabucul, pipa, ţigara de foi, narghileaua. În India există kreteks, în SUA bidis (beedes), în Germania se folosesc mult ţigările rulate acasă.
Prizare – orală sau nazală.
Mestecare – "snuss"
Ţigările "light", "ultra-light", "mild", etc
Au fost dezvoltate pentru a crea iluzia unei expuneri şi a unei nocivităţi mai reduse, prin introducerea de diverse substanţe care modifică proprietăţile fumului de ţigară, fumătorii percepându-l ca fiind mai uşor, mai rece, mai uşor de tolerat.
Percepţia acestor senzaţii a fost întărită prin diverse tehnici de marketing concomitente:
- mesaje publicitare corespunzătoare: imagini ce sugerează o nocivitate redusă, o inhalare mai uşoară
- ambalaje albe, înguste, cu design cât mai simplu
- forma ţigării: mai subţire, lungă
În realitate, lucrurile se petrec astfel:
- fumătorul trebuie să-şi administreze doza de drog (de nicotină) cu care şi-a obişnuit creierul. Dacă foloseşte ţigări cu concentraţie mai mică de nicotină, atunci fie fumează mai multe ţigări – şi îşi introduce mai mult tar în organism – fie inhalează fumul mai adânc în plămâni – şi iarăşi îşi introduce mai mult şi mai profund substanţele letale din fumul ţigării. În ambele cazuri, concentraţia de monoxid de carbon din sânge creşte considerabil, în dauna oxigenului.
- fiind îndepărtată senzaţia neplăcută pe care o simt unii fumători atunci când "trag în piept", consumatorul de produse lights inhalează fără nici o restricţie fumul – ba chiar îi place mai mult!
Însă mai este o consecinţă a consumului de ţigări "uşoare": scade dorinţa de a încerca să renunţe la fumat. Fumătorul de lights îşi amăgeşte conştiinţa (dar şi anturajul!) că totuşi face ceva pentru sănătatea lui, că nu este atât de inconştient/ indiferent/ insensibil. Şi astfel îşi scade considerabil şansele de a redeveni nefumător – singura cale eficientă de a diminua impactul pe care fumatul l-a avut asupra sănătăţii proprii şi a celor din jur.
Consecinţele se văd deja: prevalenţa cancerului la femei a crescut în toate ţările, în paralel cu creşterea prevalenţei fumatului, femeile fiind cu precădere consumatoare de ţigări lights.
Ţigările mentolate
Mentolul introdus în ţigări contribuie, datorită gustului şi efectului anestezic, la crearea senzaţiei de lejeritate, uşurinţă, răcoare la inhalarea fumului: "parcă nu simţi nimic", spun unii fumători.
În plus, fumătorii au impresia că o parte din mirosul neplăcut este îndepărtat.
Din nefericire, situaţia este chiar mai periculoasă decât în cazul ţigărilor lights:
- prin încălzire, mentolul se transformă în compuşi cancerigeni pe care persoana îi inhalează mai adânc, mai cu putere, crescându-şi considerabil şansele pentru un cancer.
- Anturajul este expus şi mai mult fumului, deoarece fumătorul consideră că "nu mai e chiar atât de urât mirositor sau de periculos".
Întârziind momentul abandonării fumatului, consumatorii de ţigări mentolate îşi cresc riscul de a suferi de o boală provocată de tutun, acesta fiind proporţional cu durata expunerii.
Filtrele.
O altă tactică practicată de industria tutunului este aceea a creării de găuri în filtrul ţigărilor. Când conţinutul în tar şi nicotină este măsurat de către "maşina de fumat", acesta apare mai mic decât în realitate deoarece o parte din fumul produs de arderea ţigării este diluat de aerul ce pătrunde prin acele orificii.
Omul însă îşi adaptează obiceiul de a fuma astfel încât să-şi ia doza de drog. De exemplu, ţine ţigara mai aproape de capătul cu filtru, acoperind cu mâna orificiile, astfel încât acestea devin nefuncţionale. Sau, pe măsură ce fumează, filtrul se acoperă de salivă care blochează orificiile. Rezultatul este creşterea de până la 12 ori a cantităţii de tar inhalată.
Aerul care intră prin găurile filtrului accentuează senzaţia de răcoare, de lejeritate pe care o resimte fumătorul, aceasta diminuându-i şansele de abandon al fumatului.
Ţigările aromate
Introducerea de diverse arome – ciocolată, cireşe, zahăr, etc – în ţigări nu numai că le face mai uşor de inhalat, însă, prin similitudine cu produsele naturale, contribuie la crearea percepţiei că "nu sunt chiar atât de rele; au gust de cireşe, ce poate fi rău?!"
În realitate, aditivii respectivi nu fac decât să crească lista de substanţe toxice.
Mai mult, ele sunt destinate cu precădere copiilor şi tinerilor, facilitând iniţierea tabagismului.
Trabucul
Promovat de-a lungul timpului în diverse filme iar actual în România de unele persoane publice prezente frecvent pe paginile întâi ale ziarelor, fumatul trabucului se asociază cu ideea unui mod de viaţă luxos, non-şalant, "de bon ton".
Mai în glumă, mai în serios, unii fumători de trabuc chiar afirmă că "în fond, trabucul este mai bun decât ţigara pentru că nu are hârtie, lipici, aditivi, etc". Uită – sau mai curând nu ştiu – că un trabuc poate conţine tot atât de mult tutun ca un pachet de 20 de ţigări.
Preocupaţi de sănătatea lor, dar dorind în acelaşi timp să continue administrarea de nicotină, unii fumători de ţigarete le înlocuiesc cu trabuc, considerând că fumează mai puţin. Nimic mai fals! Dacă un fumător nativ de trabuc (adică cel care nu a fumat ţigarete) inhalează într-adevăr mai puţin fum în plămâni (şi riscul de neoplasm pulmonar este mai mic decât la un fumător de ţigări, dar mai mare decât la un nefumător), cel care a schimbat ţigara cu trabucul îşi menţine reflexul, astfel încât inhalează o cantitate mult mai mare de tar.
În plus, norul de fum care înconjoară capul consumatorului de trabuc şi care îl face să se simtă atât de special, nu face altceva decât să-i crească expunerea secundară la propriul fum!
Riscurile consumului de trabuc sunt enorme. Dacă ne referim doar la cancer – deşi şi parodontoza, cariile, gingivita, etc sunt foarte frecvente – riscul de a suferi un cancer al gurii sau faringelui este de 7,9 ori mai mare la consumatorii de trabuc comparativ cu nefumătorii, iar dacă un bărbat fumează peste 5 trabuce zilnic, riscul este de 15,9 ori mai mare.
Interesant este că şi neaprins trabucul este nociv! Doar ţinând un trabuc între dinţi, nicotina şi alţi compuşi toxici se absorb la nivelul cavităţii bucale, dizolvându-se în salivă şi afectând consecutiv întreaga cavitate bucală. Mai mult, acest efect este crescut de anumiţi aditivi din trabuc care îl fac mai alcalin, mediu în care absorbţia nicotinei este mult crescută!
Prin urmare, utilizatorii de trabuc sau nu ştiu ce fac, sau cred că forma de cancer al gurii, faringelui ori al esofagului sunt de preferat neoplasmului pulmonar!
Pipa
Ce de bon-ton este să stai cu o pipă în gură, într-un club select, cu un ziar şi o cafea în faţă! Cultivat ca un obicei al înaltei societăţi, promovat ca semn distinctiv pentru elita intelectuală şi, în ultima vreme, ca alternativă la ţigări, consumul de tutun sub formă de pipă nu este deloc mai puţin periculos pentru sănătate sau mai puţin adictiv.
Fumul, fiind mai alcalin decât în cazul ţigărilor, facilitează absorbţia mai rapidă a nicotinei, astfel că nu este necesar să inhalezi pentru ca să îţi introduci nicotină în organism. În plus, cantitatea de tutun introdusă în pipă fiind mai mare decât cea din ţigară, expunerea fumătorului şi a anturajului la fum este considerabil mai mare.
Nici riscurile unor boli nu sunt mai mici. Fumătorul de pipă are "şanse" mai mari decât nefumătorul de a suferi BPOC, cancer de gură, gât, laringe, esofag sau pulmonar. De exemplu, riscul pentru cancerul cavităţii bucale – una din bolile cele mai desfigurante – este de 5,7 ori mai mare la bărbaţi şi de 4,9 ori mai mare la femei.
Forme particulare ale consumului de tutun
Tutunul poate fi utilizat prin:
Inhalare – "fumatul". Există mai multe forme: ţigara, trabucul, pipa, ţigara de foi, narghileaua. În India există kreteks, în SUA bidis (beedes), în Germania se folosesc mult ţigările rulate acasă.
Prizare – orală sau nazală.
Mestecare – "snuss"
Ţigările "light", "ultra-light", "mild", etc
Au fost dezvoltate pentru a crea iluzia unei expuneri şi a unei nocivităţi mai reduse, prin introducerea de diverse substanţe care modifică proprietăţile fumului de ţigară, fumătorii percepându-l ca fiind mai uşor, mai rece, mai uşor de tolerat.
Percepţia acestor senzaţii a fost întărită prin diverse tehnici de marketing concomitente:
- mesaje publicitare corespunzătoare: imagini ce sugerează o nocivitate redusă, o inhalare mai uşoară
- ambalaje albe, înguste, cu design cât mai simplu
- forma ţigării: mai subţire, lungă
În realitate, lucrurile se petrec astfel:
- fumătorul trebuie să-şi administreze doza de drog (de nicotină) cu care şi-a obişnuit creierul. Dacă foloseşte ţigări cu concentraţie mai mică de nicotină, atunci fie fumează mai multe ţigări – şi îşi introduce mai mult tar în organism – fie inhalează fumul mai adânc în plămâni – şi iarăşi îşi introduce mai mult şi mai profund substanţele letale din fumul ţigării. În ambele cazuri, concentraţia de monoxid de carbon din sânge creşte considerabil, în dauna oxigenului.
- fiind îndepărtată senzaţia neplăcută pe care o simt unii fumători atunci când "trag în piept", consumatorul de produse lights inhalează fără nici o restricţie fumul – ba chiar îi place mai mult!
Însă mai este o consecinţă a consumului de ţigări "uşoare": scade dorinţa de a încerca să renunţe la fumat. Fumătorul de lights îşi amăgeşte conştiinţa (dar şi anturajul!) că totuşi face ceva pentru sănătatea lui, că nu este atât de inconştient/ indiferent/ insensibil. Şi astfel îşi scade considerabil şansele de a redeveni nefumător – singura cale eficientă de a diminua impactul pe care fumatul l-a avut asupra sănătăţii proprii şi a celor din jur.
Consecinţele se văd deja: prevalenţa cancerului la femei a crescut în toate ţările, în paralel cu creşterea prevalenţei fumatului, femeile fiind cu precădere consumatoare de ţigări lights.
Ţigările mentolate
Mentolul introdus în ţigări contribuie, datorită gustului şi efectului anestezic, la crearea senzaţiei de lejeritate, uşurinţă, răcoare la inhalarea fumului: "parcă nu simţi nimic", spun unii fumători.
În plus, fumătorii au impresia că o parte din mirosul neplăcut este îndepărtat.
Din nefericire, situaţia este chiar mai periculoasă decât în cazul ţigărilor lights:
- prin încălzire, mentolul se transformă în compuşi cancerigeni pe care persoana îi inhalează mai adânc, mai cu putere, crescându-şi considerabil şansele pentru un cancer.
- Anturajul este expus şi mai mult fumului, deoarece fumătorul consideră că "nu mai e chiar atât de urât mirositor sau de periculos".
Întârziind momentul abandonării fumatului, consumatorii de ţigări mentolate îşi cresc riscul de a suferi de o boală provocată de tutun, acesta fiind proporţional cu durata expunerii.
Filtrele.
O altă tactică practicată de industria tutunului este aceea a creării de găuri în filtrul ţigărilor. Când conţinutul în tar şi nicotină este măsurat de către "maşina de fumat", acesta apare mai mic decât în realitate deoarece o parte din fumul produs de arderea ţigării este diluat de aerul ce pătrunde prin acele orificii.
Omul însă îşi adaptează obiceiul de a fuma astfel încât să-şi ia doza de drog. De exemplu, ţine ţigara mai aproape de capătul cu filtru, acoperind cu mâna orificiile, astfel încât acestea devin nefuncţionale. Sau, pe măsură ce fumează, filtrul se acoperă de salivă care blochează orificiile. Rezultatul este creşterea de până la 12 ori a cantităţii de tar inhalată.
Aerul care intră prin găurile filtrului accentuează senzaţia de răcoare, de lejeritate pe care o resimte fumătorul, aceasta diminuându-i şansele de abandon al fumatului.
Ţigările aromate
Introducerea de diverse arome – ciocolată, cireşe, zahăr, etc – în ţigări nu numai că le face mai uşor de inhalat, însă, prin similitudine cu produsele naturale, contribuie la crearea percepţiei că "nu sunt chiar atât de rele; au gust de cireşe, ce poate fi rău?!"
În realitate, aditivii respectivi nu fac decât să crească lista de substanţe toxice.
Mai mult, ele sunt destinate cu precădere copiilor şi tinerilor, facilitând iniţierea tabagismului.
Trabucul
Promovat de-a lungul timpului în diverse filme iar actual în România de unele persoane publice prezente frecvent pe paginile întâi ale ziarelor, fumatul trabucului se asociază cu ideea unui mod de viaţă luxos, non-şalant, "de bon ton".
Mai în glumă, mai în serios, unii fumători de trabuc chiar afirmă că "în fond, trabucul este mai bun decât ţigara pentru că nu are hârtie, lipici, aditivi, etc". Uită – sau mai curând nu ştiu – că un trabuc poate conţine tot atât de mult tutun ca un pachet de 20 de ţigări.
Preocupaţi de sănătatea lor, dar dorind în acelaşi timp să continue administrarea de nicotină, unii fumători de ţigarete le înlocuiesc cu trabuc, considerând că fumează mai puţin. Nimic mai fals! Dacă un fumător nativ de trabuc (adică cel care nu a fumat ţigarete) inhalează într-adevăr mai puţin fum în plămâni (şi riscul de neoplasm pulmonar este mai mic decât la un fumător de ţigări, dar mai mare decât la un nefumător), cel care a schimbat ţigara cu trabucul îşi menţine reflexul, astfel încât inhalează o cantitate mult mai mare de tar.
În plus, norul de fum care înconjoară capul consumatorului de trabuc şi care îl face să se simtă atât de special, nu face altceva decât să-i crească expunerea secundară la propriul fum!
Riscurile consumului de trabuc sunt enorme. Dacă ne referim doar la cancer – deşi şi parodontoza, cariile, gingivita, etc sunt foarte frecvente – riscul de a suferi un cancer al gurii sau faringelui este de 7,9 ori mai mare la consumatorii de trabuc comparativ cu nefumătorii, iar dacă un bărbat fumează peste 5 trabuce zilnic, riscul este de 15,9 ori mai mare.
Interesant este că şi neaprins trabucul este nociv! Doar ţinând un trabuc între dinţi, nicotina şi alţi compuşi toxici se absorb la nivelul cavităţii bucale, dizolvându-se în salivă şi afectând consecutiv întreaga cavitate bucală. Mai mult, acest efect este crescut de anumiţi aditivi din trabuc care îl fac mai alcalin, mediu în care absorbţia nicotinei este mult crescută!
Prin urmare, utilizatorii de trabuc sau nu ştiu ce fac, sau cred că forma de cancer al gurii, faringelui ori al esofagului sunt de preferat neoplasmului pulmonar!
Pipa
Ce de bon-ton este să stai cu o pipă în gură, într-un club select, cu un ziar şi o cafea în faţă! Cultivat ca un obicei al înaltei societăţi, promovat ca semn distinctiv pentru elita intelectuală şi, în ultima vreme, ca alternativă la ţigări, consumul de tutun sub formă de pipă nu este deloc mai puţin periculos pentru sănătate sau mai puţin adictiv.
Fumul, fiind mai alcalin decât în cazul ţigărilor, facilitează absorbţia mai rapidă a nicotinei, astfel că nu este necesar să inhalezi pentru ca să îţi introduci nicotină în organism. În plus, cantitatea de tutun introdusă în pipă fiind mai mare decât cea din ţigară, expunerea fumătorului şi a anturajului la fum este considerabil mai mare.
Nici riscurile unor boli nu sunt mai mici. Fumătorul de pipă are "şanse" mai mari decât nefumătorul de a suferi BPOC, cancer de gură, gât, laringe, esofag sau pulmonar. De exemplu, riscul pentru cancerul cavităţii bucale – una din bolile cele mai desfigurante – este de 5,7 ori mai mare la bărbaţi şi de 4,9 ori mai mare la femei.
